Eşti o fiinţă sfântă
Şi eşti iubire. Tu crezi că eşti altceva. Crezi că eşti mai puţin. Înţeleg că nu mereu deţii conştiinţa iubirii în inima ta. Înţeleg că deţii conştiinţa a mai puţin decât iubire, nelinişte, furie, disperare, neplăcere, şi aşa mai departe. Din cauza acestor emoţii variate, ai putea crede că nu eşti iubire. Cu toate aceastea, te-am făcut iubire. Te-am făcut iubire din iubirea Mea. Iubire eşti. Iubirea este într-o categorie proprie.
Acele emoţii mici sunt lucruri mici. Nu le face mari. Sentimentul micimii nu ţi se potriveşte. Ce sunt aceste emoţii care par a distruge iubirea ta? Sunt mici impulsuri electrice pe un grafic. Emoţiile mici stau întinse pe patul iubirii tale, iar apoi se ridică şi pleacă. Emoţiile mai puţin importante ţi-ar putea acoperi iubirea. Îţi distrag atenţia de la iubire, şi totuşi, nu îţi pot lua iubirea. Iubirea ta este stabilită. Este permanentă. Ţi-am dăruit-o. Este înzidită. Baza ta este iubirea. În ciuda aparenţelor, nu eşti nimic altceva decat iubire.
Emoţiile mai puţin importante sunt aici azi şi dispărute mâine. Iubirea aşteaptă mereu ca tu să o laşi să apară. Iubirea este mereu acolo, aşteptând în tacere să te trezeşti în esenţa din care eşti făcut. Iubirea guvernează. Orice este mai prejos echivalează cu mici scântei într-un foc. Focul există. Scânteile sunt doar mici scântei care erup din foc. Locul lor nu este acolo, astfel că ele ţâşnesc afară. Ele nu echivalează cu nimic. Iubirea este totul.
Îţi confunzi corpul cu cine eşti. Corpurile îmbătrânesc. Corpurile au funcţii. În tot acest timp, tu eşti o fiinţă sfântă, iar asta înseamnă că eşti iubire de neşters. Iubirea ta nu oscilează. Iubirea ta nu are disfuncţii. Iubirea ta a fost acoperită cu lucruri de neînţeles. Tot ce nu este iubire, este de neînţeles. Tot ce nu este iubire nu are niciun sens.
Nu are sens să adăposteşti ceva ce nu este iubire. Oamenii se străduiesc foarte mult să se convingă să nu iubească. Ei rănesc sentimente şi rănesc corpuri. Unii ajung să omoare alte corpuri. La ce folos?
Există ceva în interiorul lor ce vor să omoare. Ei înţeleg greşit iubirea şi astfel o denunţă în ei şi fixează vina asupra celorlalţi. Dacă cineva deghizează iubirea în el însuşi, nimeni altcineva nu poartă vina pentru asta decât persoana lui. Dacă cineva permite furiei să se adune, atunci el a adunat ceea ce nu-i aparţine. A furat mânia. Mânia este un obiect strain.
Nimeni nu trebuie să păstreze furia. Nu trebuie să păstrezi furia. Nu este dreptul tău. Nu îţi este necesară. Cu siguranţă, nu este puterea ta. Furia îţi ia din putere. Faptul că deţii furia este ceea ce te înfurie. Furia este o lipitoare pe tine. Nu trebuie să o păstrezi. Cu siguranţă, nu trebuie să te minţi şi să te faci să crezi că trebuie să o păstrezi ca pe o emblemă a dreptului pe care îl ai asupra ceea ce te răneşte. Ce poate fi corect la ceea ce te răneşte astfel încât să te determine să îi faci pe alţii să-i plătească preţul, pentru ca şi ei să sufere, precum suferi tu?
Ridică-te din acel pat de cuie. Nu mai sta acolo.
Ai opţiuni şi ai alegeri pe care trebuie să le faci. Dacă te-ai ţintuit de un pat al furiei, este o alegere pe care ai făcut-o. Dacă ai facut acea alegere, poţi face încă o alagere şi încă una. Poţi alege să te ridici şi să înlocuieşti fiecare cui cu iubire. Te poti ridica în iubire. Trebuie să te ridici în iubire. Anulează din inima ta tot ce e mai prejos, şi totul este mai prejos. Tu eşti mai mult. Tu eşti iubire. Acum, atestă acest lucru.
Permanent link to this Heavenletter: http://www.heavenletters.org/esti-o-fiinta-sfanta.html - Thank you for including this when publishing this Heavenletter elsewhere.
Hey friends! We're doing our best to keep this website alive. Every contribution helps. Please consider sending us support through Paypal. Thank you