Din văile inimii tale provine dulceaţa lumii. Inima ta este vasul care pluteşte; inima ta este şi apa pe care vasul pluteşte. Val după val se naşte din inima ta. Lasă valurile să fie valuri expansive de iubire care ajung până în Rai, de acolo de unde toată iubirea provine. Transmite-ţi iubirea, iar iubirea va purta înapoi în Rai tot ceea ce Raiul a dăruit din prea plinul iubirii sale.

Atât de des, fiii şi fiicele Mele, copiii inimii Mele, caută să primească o returnare, decât să o daruiască. Dacă este să vorbesc despre a datora, aş spune că simţiţi mai mult că vi se datorează ceva decât simţiţi că datoraţi ceva. Nu îmi place să vorbesc despre a datora deoarece are conotaţie de datorie. Nu despre datorie vorbesc. Vorbesc despre returnarea ultimă către tine, care provine de la faptul că ai dăruit înapoi şi chiar înainte, înainte să fi primit, dăruind pentru că a dărui reprezintă cea mai mare recompensă. Însă, nu gândi în termeni de ce înseamnă recompensa pentru tine. Nu poţi trăi în acest mod pentru că atunci îi ordoni Universului să vină la tine, când, de fapt, tu trebuie să răsfeţi Universul prin actul inocent al dâruirii din inimă.

Lasă-ţi inima să fie precum iarba pentru o vreme. Lasă-ţi inima să fie voluminoasă pe masură ce creşte. Las-o să se întindă peste tot, preluând tot ce este în jur. Lasă-ţi inima să fie total neînfricată. Lasă-ţi inima să fie precum iarba, mai degrabă decât precum un trandafir de seră. Un astfel de trandafir s-ar putea privi în oglindă frecvent şi să se simtă vanitos şi merituos. Iarba gândeşte diferit. Iarba este prea ocupată pentru a se dărui peste tot. Iarba nu se risipeşte pe sine uitându-se în oglinzi.

Sau permite-i inimii tale să fie calul alb al unui cavaler care se grăbeşte prin mulţimi. Lasă-ţi inima să fie cavalerul de pe calul alb. Lasă-ţi inima să fie cavalerul care este atât de manierat şi care-şi dăruieşte serviciile bunăstării tuturor celor care suferă şi tuturor celor care nu suferă. Un cavaler este nobil pentru că asta este ceea ce face un cavaler. Ei servesc, şi servesc spre marea lor încântare. Inimile cavelerilor se umflă de bucurie. Fericirea este a lor.

Iar aceia pe care cavalerul îi serveşte, servesc, în acceptarea lor, serviciul pe care cavalerul l-a acordat lor într-un mod atât de generos.

Permite-ţi-mi acum să investesc toţi cavalerii de inimi pe vecie. Atunci nu vor mai fi inimi în suferinţă, iar iubirea va fi daruită din bucurie, şi nu din nevoie.

A merge în Rai este destinul tuturor. Toate cerinţele vehiculate nu sunt necesare deloc. Nici măcar nu trebuie să credeţi în Mine pentru a intra în Rai. Nu alung pe nimeni. De ce aş face-o? Aş spune că vreunul dintre voi trebuie să stea în afara Raiului? Dacă aş spune asta, aş spune că nu există nicio speranţă pentru voi. Eu pariez pe mai mult decât speranţă. Eu merg pe certitudine. Există vreun alt loc decât Raiul unde să învaţaţi mai bine cum să dăruiţi şi cum să trăiţi ?

Dacă sunt Dumnezeul Iubirii, sunt Dumnezeul Iubirii. Nu număr şi nu ţin registrul greşelilor voastre. Le şterg. Sunt şterse.

Preaiubiţilor, de ce eu, care sunt Dumnezeu, aş cere vreun set de credinţe de la voi? Credinţa nu este nimic. Cine eşti, cum trăieşti şi cum dăruieşti – acestea sunt totul. Nu pic pe nimeni. Nu notez, în primul rând. În primul rând, dăruiesc iubire, iar iubirea cucereşte totul.