Dumnezeu a zis:
Iubești faptul că viața este un mister. Poți spune că vrei ca misterul să fie rezolvat și totuși poți adora poate mai mult anticiparea cunoașterii răspunsurilor decât cunoașterea răspunsurilor.
Și totuși nu există nici o întrebare care să fie răspunsă și totuși cum poate fi măreția vieții pe Pământ atât de mare? Și cum poate fi a ta o asemenea măreție? Și cum pot fi Unul atât de mulți oameni? Cum se poate ca totul să fie bine și să existe o măreție majoră și frumusețe în viață chiar și când Podul Londrei cade? Cum poate exista atât de multă iubire și totuși să existe nevoie de a fi dezvăluită?
În termeni de mister al vieții este ca și când stai la o masă importantă. Momentul de dinainte de a mânca atunci când îți este foame, acel moment suspendat este mai delicios decât mâncarea în sine. Îți place ca misterele vieții să fie morcovul din fața ta. Îți place o poveste nespusă și încă una și încă una. Vrei ca să se întoarcă o pagină după alta. Nu vrei nici un sfârșit la paginii.
Îți place că există Necunoscutul. Prețuiești Necunoscutul. În comparație, Cunoscutul pare ca și cartofii mici. Vreau să îți spun că totul este cunoscut și tu îl știi deja. Nu este atât de mult o întrebare de descoperire precum este de amintire. Este ca și când știi numele unei persoane pe care o cunoști dar pentru moment, nu te poți gândi la nume. Îl știi și totuși nu te poți gândi la el. Și apoi este un moment când numele îți apare în minte și spui, “Ah, acesta este. Tot timpul l-am știut. Doar nu m-am putut gândi la el. Dar acum mi-l aduc aminte.”
Tot ceea ce cauți să știi este recunoașterea, preaiubiților. Nu este atât de mult o întrebare de cunoaștere cât este o întrebare de cunoaștere din nou, pur și simplu a luminii care există și tu recunoști ceea ce știi deja.
Toată nemărginirea vieții îți este cunoscută. Crezi că ai uitat. Crezi până când dai de o amintire veche și îți este amintit. Îți amintești. Pui înapoi toate părțile împreună. Descoperi că nu era un puzzle de rezolvat, doar ceva să apară din nou în conștiința ta.
Preaiubiților, tu eșți Cunoscătorul. Nu există secrete pentru tine. Fața ta se luminează de ceea ce deja știai.
Într-adevăr, viața nu te-a păcălit nici un moment. Ai fost conștient tot timpul. Mai degrabă ai acoperit cunoașterea ta. Ai purtat masca de a fi inconștient când tu ai fost conștient tot timpul. Ai jucat partea unei ingénue. Dacă nu ai știut cu adevărat, cum altfel ai cunoaște Adevărul atunci când îl vezi? Îl vezi din nou. Îl re-vezi. Tot timpul vrei să se desfășoare mai mult în fața ta. Este adevărat că există tot mai mult de dezvăluit și între aceste dezvăluiri, ațipești.
Acesta nu este atât de mult un nou capitol în viața ta cât este o altă trezire, una după alta. Te trezești și adormi înapoi, te trezești din nou, adormi iar și așa îți petreci viața în trezire. Ochii tăi se deschid și se închid repede. Ochii tăi sunt ca și obturatorul unei camere de fotografiat și sunt făcute multe poze, o serie întreagă, una după alta, clic, clic, clic.
Răspunsuri la toate misterele există în substraturile inimii tale. Răspunsurile te pot însenina mult timp.
Translated by: Manuela