Dumnezeu a zis:
Cât este de flămândă inima care nu obișnuiește să iubească. Nu este vina inimii că a fost ținută la adăpost. Inima a fost călcată, chiar izolată de mintea care supraveghează. Mintea pune inima la izolare. Mintea poate gândi că face un lucru bun pentru persoana ei, ridicându-se ca și proprietar peste alții, păstrând această proprietate într-un fel de elită înghețată, într-un loc unde iubirea obișnuită de fiecare zi nu este suficient de bună pentru a se exprima.
Și astfel, mintea insistă asupra faptului că inima persoanei trebuie să aștepte până când există perfecțiunea pe care mintea o crede că trebuie să existe, un obiect al perfecțiunii înainte ca mintea să îndrăznească a permite eliberarea inimii. Și, deci, inima murdărită este trasă înapoi și trebuie să aștepte permisiunea înainte de a putea începe să se evoce în sine. Frâul asupra inimii este prea scurt, prea strâmt, prea restrictiv.
Persoana care deține inima, în conformitate cu mintea snoabă, trebuie să fie exclusivă, trebuie să se considere ca fiind prea bună pentru a iubi pe cei obișnuiți. Preaiubiții mei, fără antrenarea inimii, ce face viața? Pentru minte, rânduială și organizarea vin înainte de iubire. Mintea este mândră de sine și așa locuiește proprietarul inimii și mintea se face regele castelului, castel în care nimeni nu este potrivit ca să intre. Inima locuiește într-un castel singuratic și se întreabă când se poate deschide către lume.
Mintea nu vede destul de departe. Mintea face judecăți, nici una dintre ele în numele iubirii. Mintea spune că nimeni nu a apărut vrednic de iubire de la persoana de care mintea are grijă în mod ostentativ. Și astfel, mintea păstrează persoana pe un raft ferit de vedere unde sunt ținute obiectele scumpe pentru a aduna praf.
Eu vorbesc cu mintea:
"Minte, ieși din drum. Este posibil să fi fost bine-intentionată, dar ai greșit totul. Treaba ta nu este de a construi un șanț în jurul inimii pe care ai jurat să o protejezi. Trebuie să deschizi porțile inimii, să o onorezi, să permiți inimii să se predea singură pentru a iubi.
"Minte, este posibil să fi crezut că nimeni nu este suficient de bun pentru inima pe care în mod ilegal o comanzi. În îngâmfare, ai făcut inima o fată bătrână. Tu ai făcut inima să aștepte pentru iubire atunci când inima are iubire de dat. Inima poate porni de oriunde. Tu nu ar trebui să restricționezi inima. Inima nu este temerară așa cum ai crezut. Inima are înțelepciunea sa. În cazul în care inima trebuie să aștepte numai alimentele alese, după părerea ta, inima va flămânzi.
"Minte, consideră că inima trebuie să practice iubirea. Inima trebuie să se împrumute singură practicii iubirii. Practica este iubirea în sine. Cât de tensionată este iubirea care este ținută de la iubire. Mintea, nu inima este menită de a fi ținută sub supervizare. Inima merge dincolo de gândirea scurt variată.
"Inima nu trebuie să ia iubirea. Aceea este o idee pe care o ai, minte. Inima pe care ai preluat-o are de dat iubire. Minte, nu poți trece peste inimă pentru că nu ești inimă. Nu poți înțelege inima. Minte, tu analizezi foarte bine. Controlezi foarte bine, și contracarezi inima pe care pe care ești menită să o susții. Îți place să crezi că tu cauți cel bun interes pentru inima ta, deși ai pus control pe inima pe care tu catadicsești să o reprezinți.
"Tu crezi că inima este fără minte, deși tu ești cea fără de inimă.
"Tratezi inima ca pe un ponei legat într-un țarc minuscul. Lasă poneiul iubirii să-și întindă picioarele sale. Continui să-l hrănești cu uscat fân, atunci când există o mulțime de iarbă verde în jur. Lasă inima liberă sa fie ceea ce este o inimă. Lasă inima să salte. Dă inimii șanse. Ai ținut inima pe loc. Ținută pe loc, cum să crească inima? Dă inimii împresurate o șansă de a se găsi pe sine și de a iubi viața și pe oricine din ea. Minte, tu pur și simplu nu știi suficient.
"Să recunoaștem, minte, inima trebuie să aibă libertate. Nu este nimic pentru a compensa iubirea. Desigur, nu sfatul tău. Lasă inimile libere."
Translated by: Manuela